duminică, 30 ianuarie 2011

Ideologia ultranationalista


In Germania, efectele crizei economice din anii 1931-1932 au dus la sporirea popularitatii Partidului Nazist, condus de Adolf Hitler. In acelasi timp, membrii elitei industriale si financiare germane, inspaimantati de o posibila recrudescenta a comunismului, sustineau la randul lor financiar acest partid.
      Ideologia ultranationalista, rasista si antisemita a partidului fusese expusa inca din 1925 de Hitler in lucrarea sa “ Mein Kampf “ : viitorul ar apartine rasei germane a arienilor, superioara tuturor altor rase umane, considerate inferioare. Acestea din urma trebuiau sa fie exterminate ( evreii ) sau sa fie obligate sa se supuna. De asemenea, deoarece rasa superioara, germana ar fi avut nevoie de un teritoriu pe care sa traiasca, era promovata notiunea de «  spatiu vital «  pe care Germania urma sa-l obtina prin cucerirea teritoriilor statelor vecine si prin exterminarea ori supunerea populatiei acestora. ( M. Stan, 2005, p. 97 ).
     Alegerile parlamentare din 1932 au fost castigate de Partidul Nazist. La 30 ianuarie 1933, presedintele Paul von Hindemburg l-a numit pe Hitler in postul de cancelar al Germaniei. Instalat la putere, Hitler a fost investit cu puteri speciale, de care se va folosi pentru a-si instaura propria dictatura si a transforma Germania intr-un stat totalitar, in care terorizarea populatiei era intreprinsa de organe ca politia de stat ( Gestapo ) sau trupele de protectie ale partidului ( trupele S.S.  Schutzstaffel ). ( M. Selevet, 2005, p.78 ).